Didactic... Cum se face un plan de lectie?

Debutantii din invatamant, cand ajung la catedra se uita neajutorati in dreapta si in stanga dupa un model de proiect de lectie, de planificare, un test de evaluare etc. Spun asta din experienta proprie .

Iata cateva idei de care trebuie sa se tina cont in elaborarea unui proiect de lectie.

In primul rand, in functie de tipul lectiei (de comunicare de noi cunostinte, mixta, de evaluare, de repetare si sistematizare), trebuie sa dozam timpul foarte bine, pentru ca exista riscul sa ajungem la sfarsitul orei fara sa fi realizat ceea ce ne propusesem initial.

Un alt pas esential in elaborarea proiectului este stabilirea obiectivelor de referinta. Ele ne spun ceea ce ne propunem noi sa facem pe parcursul acelei ore, si ce finalitati trebuie sa aiba ora aceea de curs. Obiectivele specifice sunt luate din programa scolara.

Etapele unei lectii sunt urmatoarele:

-momentul organizatoric, in care se verifica prezenta elevilor, ne asiguram daca avem toate materialele prezente- creta, burete, materiale didactice. Acest moment, alaturi de incheierea lectiei, este cel mai scurt. In general nu se aloca mai mult de 5 minute pentru el.

-verificarea cunostintelor anterioare; aceasta etapa este folosita atat pentru lectiile de comuniare de noi cunostinte cat si pentru lectiile de repetare si sistematizare. In functie de materialul pe care il avem de verificat se aloca si timpul. 15 minute sunt suficiente pentru o recapitulare bogata in informatii.

-anuntarea subiectului si a obiectivelor urmarite;

-captarea atentiei; este un moment scurt care face trecerea de la momentul organizatoric la dirijarea invatarii. In aceasta etapa elevii trebuie sa devina cat mai interesati de subiectul lectiei.

-dirijarea invatarii; in aceasta etapa, in functie de tipul lectiei, fie se comunica noile cunostinte, fie se recapituleaza si sistematizeaza anumite cunostinte deja predate, fie se da o testare(pentru lectiile de evaluare). Este etapa care ocupa cel mai mult spatiu intr-o ora de curs.

-asigurarea feedback-ului; este un moment scurt in care ne asiguram ca elevii au inteles notiunile predate.

-incheierea lectiei, care este ultima etapa. Aici se fac aprecieri cu privire la activitatea elevilor la ora, sau dupa caz se da tema elevilor, eventual anumite indicatii pentru rezolvarea ei. Timpul acordat acestei etape este de maxim 5 minute.

La activitatea profesorului se trece tot ceea ce face profesorul pe parcursul orei: emite intrebari, face prezenta, comunica noile cunostinte, evalueaza elevii etc. La activitatea elevilor se mentioneaza tot ceea ce fac elevii pe parcursul orei: raspund intrebarilor profesorului, noteaza lectia in caiete, completeaza testul de evaluare, receptioneaza diferite mesaje etc.

Iata si un exemplu concret de proiect de lectie. Prima pagina si a doua pagina.
In cadrul acestui exemplu captarea atentiei si asigurarea feedback-ului sunt incluse la inceputul, respectiv la sfarsitul dirijarii invatarii.

ASIGURAREA CALITĂŢII INVATAMANTULUI

      Asigurarea calităţii învăţământului preuniversitar este o responsabilitate majoră a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, a autorităţilor locale, precum şi a fiecărei unităţi şi instituţii de învăţământ. Toate unităţile şi instituţiile de învăţământ preuniversitar răspund public de rezultatele activităţilor pe care le desfăşoară.

    Acreditarea, autorizarea provizorie şi evaluarea periodică a unităţilor şi instituţiilor de învăţământ preuniversitar se realizează de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, prin intermediul Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar şi a altor organisme abilitate, conform legislaţiei în vigoare.

  Controlul calităţii resursei umane, a activităţilor de predare-învăţare, a activităţilor de management educaţional se face de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, prin intermediul Inspectoratelor Şcolare

       Performanţele profesionale ale personalului didactic şi didactic auxiliar sunt evaluate anual, la nivelul fiecărei unităţi şcolare, în baza unei metodologii cadru aprobate prin Ordin de ministru.

       Directorii unităţilor şi instituţiilor de învăţământ preuniversitar prezintă, anual, un raport asupra calităţii educaţiei în unitatea sau în instituţia pe care o conduc. Raportul este prezentat în faţa Comitetului de părinţi şi este adus la cunoştinţa autorităţilor locale şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean.

       Inspectoratul Şcolar Judeţean prezintă un raport anual privind starea învăţământului pe teritoriul judeţului, respectiv municipiului Bucureşti. Acest raport  se face public şi este remis Direcţiei Judeţene de Educaţie şi   Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.

      Educaţiei, Cercetării şi Inovării prezintă anual, în faţa Parlamentului, Raportul privind starea învăţământului preuniversitar în România. Raportul se face public.

Lectie deschisa la grupa pregatitoare

Obiectul de studiu şi problematica psihologiei educaţiei

1. Consideraţii introductive cu privire la psihologia educaţiei ca ramură ştiinţifică
2. Psihologia educaţiei şi rolul ei în formarea viitorului profesor - model integrativ

1. Consideraţii introductive cu privire la psihologia educaţiei ca ramură ştiinţifică

Termenul de psihologie provine de la cuvintele greceşti psyche (suflet) şi logos (cuvânt, teorie, învăţătură). Ca ştiinţă, a apărut în perioade mai recente (primele lucrări de psihologie sunt publicate după anii 1500 de Rudolf Goclenius şi 1700 de Christian Wolf).

O primă aproximare a definirii psihologiei, care ar putea porni de la analiza etimologică, ar consta în considerarea psihologiei ca ştiinţă care studiază psihicul sau procesele şi fenomenele psihice. Problema ridicată de această definire este una de logică, dată fiind circularitatea ei.

Obiectul de studiu al psihologiei este psihicul. Pentru a depăşi circularitatea definirii anterioare trebuie să recurgem la a înlocui termenul de psihic cu o definiţie a lui.

Ce este psihicul?

O definire corectă din punct de vedere logic ar cere respectarea condiţiilor conform cărora orice definire trebuie să conţină un gen proxim şi o diferenţă specifică. Este foarte dificil însă să identificăm genul proxim şi diferenţa specifică pentru conceptul de psihic. De aceea definirile obişnuite recurg la inventarierea principalelor caracteristici ale psihicului. Iar aceste caracteristici reies prin raportarea psihicului la criterii exterioare lui însuşi. Iată care sunt criteriile propuse de M. Zlate:

a) prin raportare la materie (la substratul material al psihicului):

                                                psihic = produs/funcţie a creierului

b) prin raportare la realitatea înconjurătoare (lumea obiectivă a lucrurilor şi fenomenelor naturale):

                                                psihic = reflectare subiectivă a realităţii obiective

c) prin raportare la interacţiunea universală a lucrurilor:

                                                psihic = caz particular/formă/expresie a vieţii de relaţie

d) prin raportare la realitatea socială:

                                                psihic = element condiţionat şi determinat socio-istoric şi socio-                                                          cultural.

Psihologia este definită astfel ca ştiinţă care studiază fenomene şi procese care constituie o reflectare subiectivă a realităţii obiective şi care sunt condiţionate şi determinate socio-istoric şi socio-cultural  reprezentând o funcţie a creierului ce reflectă relaţionarea universală.

Trebuie menţionat faptul că, aşa cum se întâmplă la nivelul oricărei ştiinţe, procesele, însuşirile, mecanismele psihice sunt studiate cu ajutorul unui ansamblu de metode obiective pentru a evidenţia legile de funcţionare a psihicului. Aspectul practic la psihologiei rezidă în scopul său care vizează cunoaşterea, optimizarea şi ameliorarea existenţei umane (M. Zlate, 2000).

Psihologia educaţiei reprezintă o ramură ştiinţifică a psihologiei, aflată la confluenţa psihologiei generale (ca ştiinţă de bază, cu un nivel de maximă generalitate ştiinţifică) cu domeniul aplicativ al educaţiei.

Educaţia reprezintă modalitatea prin care societatea transmite noilor membri ai societăţii într-o manieră conştientă şi sistematică cunoaşterea, valorile, credinţele, modurile de comunicare specifice cu scopul dezvoltării potenţialului individual necesar adaptării la societatea sau cultura respectivă.

2. Psihologia educaţiei şi rolul ei în formarea viitorului profesor - model integrativ

În perioada actuală se doreşte şi se impune din ce în ce mai mult considerarea procesului educaţional ca fiind ştiinţă aplicată. Psihologia aduce o importantă contribuţie la constituirea acestui domeniu prin ramura Psihologia educaţiei.

Cum ajută Psihologia educaţiei profesorul? Iată principalele domenii:

- în ceea ce priveşte conţinutul obiectului de învăţământ predat: se cercetează modul în care acest conţinut poate fi adaptat particularităţilor de vârstă sau particularităţilor individuale ale elevilor, cum poate fi structurat şi accesibilizat conţinutul predat, cum se poate crea cadrul în care elevul să poată aplica sau transfera cu uşurinţă informaţiile sau deprinderile achiziţionate spre alte domenii;

- în ceea ce priveşte organizarea procesului de transmitere a cunoştinţelor: se pune problema adaptării metodelor de predare la particularităţile psihice ale elevilor (stil de cunoaştere şi învăţare)

- în ceea ce priveşte diversitatea umană cu care trebuie să lucreze profesorul: se caută răspunsuri la întrebări de genul: Posedă elevii aptitudinile şi motivaţia necesare învăţării? Se poate lucra cu o clasă sau cu elevi nemotivaţi să înveţe? Ce se poate face pentru a rezolva sau remedia asemenea situaţii?

Profesionalismul profesorului derivă din îmbinarea a trei factori:

1. pregătirea de specialitate (ca rezultat al cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite pe parcursul instruirii oferite de specializarea universitară);
2. pregătirea psihopedagogică (rezultatul pregătirii prin intermediul disciplinelor psihopedagogice: psihologia educaţiei, pedagogie, didactica şi alte discipline de specialitate psihopedagogică);
3. aptitudinile pedagogice (aptitudini devenite capacităţi în urma exersării lor în contextul practicii pedagogice şi permiţând realizarea efectivă a actului educaţional).

Psihologia educaţiei este disciplina care pune începutul pregătirii psihopedagogice a profesorului, creându-i atât un cadru explicativ al fenomenelor observabile în actul educativ cât şi premisele unei intervenţii educative eficiente.

Cele două întrebări la care încearcă să răspundă Psihologia educaţiei pun în centrul problematicii cercetării problema învăţării. Aceste întrebări sunt:

1.                  De ce unii elevi învaţă mai bine decât alţii?

2.                  Ce se poate face pentru a stimula învăţarea?

Bazându-ne pe experienţa şi cunoştinţele pe care le deţinem putem identifica diferite răspunsuri la aceste întrebări. Contribuţia esenţială a Psihologiei educaţiei constă în a identifica răspunsuri ce se bazează pe cercetări riguroase care permit organizarea informaţiilor în modele operaţionale de intervenţie educativă.

În demersul de elaborare a răspunsului la prima întrebare, Psihologia educaţiei introduce certitudinea şi rigoarea ştiinţei propunând o analiză de tip cauză-efect pentru activitatea de învăţare. Rezultatele învăţării variază datorită unor cauze. Aceste cauze sunt numite şi variabile ale învăţării. Principalele tipuri de variabile ale învăţării se grupează în patru categorii:

-          variabile contextuale – factorii care oferă mediul, cadrul pentru procesele de transmitere-însuşire de cunoştinţe;

-          variabile de intrare - input – calităţi / caracteristici / trăsături ale profesorilor şi ale elevilor;

-          variabile procesuale – comportamente ale profesorului şi ale elevilor ce exprimă procesele psihice implicate în activitatea de învăţare;

-          variabile de ieşire - output – rezultatele obţinute în urma evaluării învăţării realizate de către elevi – feed-back-ul învăţării.

Legea Invatamantului superior

PERSONALUL DIDACTIC ŞI DE CERCETARE

Norma didactică

Art.39 (1) Universităţile beneficiază de autonomie în definirea normei didactice şi de cercetare pentru fiecare post. Normele didactice şi de cercetare sunt aprobate de către Senat. Orice litigiu privind normarea se supune deciziilor senatului.

(2) În atribuţiile personalului didactic şi de cercetare din învăţământul superior intră:

a)      activităţi didactice de conducere de doctorat, de predare, de seminarizare şi lucrări de laborator, de instruire practică şi de evaluare, conform planurilor de învăţământ şi programelor analitice;

b)      activităţi de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, de proiectare şi creaţie artistică, după caz ;

c)      activităţi de pregătire ştiinţifică şi metodică, servicii profesionale aduse universităţii, alte activităţi în interesul învăţământului şi cercetării;

d)     activităţi de management şi administraţie universitară ;

(3) Particularizarea activităţilor menţionate la alin. (2) pe posturi şi grade didactice sau de cercetare se aprobă de senat, la propunerea rectorului. Activităţile se prezintă în fişa postului şi se consemnează în contractul individual de muncă.

(4) Norma didactică de predare variază între 2 şi 12 ore pe săptămână.

(5) Norma de cercetare se stabileşte pe baza legislaţiei în vigoare.

(6) Suma totală a orelor de muncă dintr-o normă didactică sau de cercetare, realizată prin cumularea ponderilor activităţilor menţionate la art. 39, alineatul 2,  este de 40 de ore pe săptămână.

(7) Normarea cadrelor didactice se face ţinând cont de structura anului universitar şi de tipurile de activităţi programate în perioadele corespunzătoare.

Art.40 (1) În una şi aceeaşi universitate sau în universităţi diferite se interzice cumulul de norme didactice. Activităţile didactice care exced norma didactică proprie sunt remunerate în regim de plata cu ora. Activităţile de cercetare, altele decât cele din norma proprie, sunt remunerate conform cartei universitare.

(2) Activităţile din granturi sau contracte de cercetare se remunerează conform deciziei directorului de grant, cu respectarea legislaţiei în vigoare şi a prevederilor cartei universitare.

(3) Profesorii titulari sau directorii de granturi care timp de şase ani consecutivi au derulat granturi de cercetare şi au funcţionat în aceeaşi universitate, beneficiază de an sabatic. Pe perioada anului sabatic aceştia beneficiază integral de salariul negociat, îşi păstrează calitatea de titular, dar sunt scutiţi de efectuarea activităţilor din fişa postului.

(4) Pentru performanţe excepţionale, pot beneficia de an sabatic şi alte categorii de cadre didactice, prin decizia senatului.

Art.41 (1) Personalul didactic şi de cercetare se pensionează la îndeplinirea vârstei legale  de pensionare.

(2) Se interzice ocuparea oricărei funcţii de conducere sau administrare, la orice nivel al universităţii, după pensionare.

(3) Senatul universităţii, în baza criteriilor de performanţă profesională şi a situaţiei financiare, poate decide continuarea activităţii unui cadru didactic sau de cercetare după pensionare în baza unui contract pe perioadă determinantă. Senatul poate decide conferirea titlului de profesor emerit, pentru excelenţă didactică şi de cercetare, cadrelor didactice care au atins vârsta de pensionare.

Art.42 (1) Doctoranzii cu frecvenţă vor fi încadraţi automat de către universităţi ca asistenţi de cercetare sau asistenţi universitari pe perioadă determinată. Atribuţiile lor sunt stabilite de senat.

            (2) Doctoranzii cu frecvenţă beneficiază de toate drepturile asistenţilor de cercetare sau asistenţilor universitari, inclusiv de vechimea în muncă.

Art.43 (1) Prin personal didactic şi de cercetare, în sensul prezentei legi, se înţelege personalul care deţine, în mod legal, unul din titlurile universitare prevăzute de prezenta lege, care aparţine unei instituţii de învăţământ superior şi care desfăşoară activităţi directe cu studenţii, în domeniul educaţiei şi al cercetării ştiinţifice.

(2) În raport cu relaţiile de muncă stabilite cu instituţia de învăţământ superior, personalul didactic poate fi: titular sau asociat. În raport cu participarea la procesul didactic şi gradul de pregătire profesională, personalul didactic poate fi: personal didactic sau personal didactic auxiliar. În raport cu disciplina de învăţământ, personalul didactic poate fi titular sau asociat al cursului respectiv.

(3) Prin personal didactic titular se înţelege personalul didactic care ocupă o funcţie didactică într-o universitate, pe o perioadă determinată sau nedeterminată, în condiţiile legii, funcţia respectivă fiind declarată, potrivit Codului muncii, funcţie de bază.

(4) Calitatea de titular există numai în raport cu o singură instituţie de învăţământ superior; când un cadru didactic desfăşoară activităţi didactice sau de cercetare ştiinţifică în mai multe instituţii de învăţământ superior, calitatea de titular poate fi numai la una dintre ele, iar în celelalte, calitatea este de cadru didactic asociat. Instituţia de învăţământ superior în care cadrul didactic este titular are obligaţia de a păstra şi gestiona, potrivit legii, cartea de muncă sau registrul angajaţilor, cu specificaţia calităţii de titular.

(5) Prin personal didactic auxiliar, în sensul prezentei legi, se înţelege personalul care participă în mod direct în procesul de educaţie sau cercetare ştiinţifică cu studenţii, contribuind nemijlocit la desfăşurarea orelor de clasă, de laborator şi de cercetare ştiinţifică. Personalul didactic auxiliar trebuie să aibă studii potrivit fişei postului, legal constituit.

(6) Personalului din universităţi, încadrat pe funcţii de cercetător ştiinţific, i se aplică prevederile Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare.

(7) În cazul desfiinţării unei unităţi de învăţământ superior, personalul astfel disponibilizat poate beneficia de salarii compensatorii conform legislaţiei în vigoare.

Art.44 (1) Funcţiile şi titlurile didactice în învăţământul superior sunt: asistent universitar, lector universitar/şef de lucrări, conferenţiar universitar şi profesor universitar. Funcţia de asistent universitar poate fi ocupată de doctoranzii la zi pe perioada determinată.

(2) Personalul didactic prevăzut la art. 44 (1) desfăşoară şi activităţi de cercetare ştiinţifică, de dezvoltare tehnologică şi inovare, de proiectare şi transfer tehnologic, de creaţie artistică sau sportivă, în conformitate cu fişa postului.

(3) În catedre, departamente, unităţi sau centre de cercetare şi microproducţie poate funcţiona pe posturi distincte şi personal de cercetare ştiinţifică sau personal de cercetare ştiinţifică asociat.

Ocuparea funcţiilor didactice

Art.45 Ocuparea posturilor didactice, evaluarea, motivarea, formarea continuă şi concedierea personalului didactic şi de cercetare este de competenţa universităţilor, în baza legislaţiei în vigoare, a metodologiei cadru stabilite de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi a cartei universitare.

Art.46 (1) Angajarea pe un post didactic sau de cercetare se face, după adoptarea acestei legi, pe perioadă determinată sau pe perioadă nedeterminată.

(2) Angajarea se poate face numai prin concurs public, organizat de instituţia de învăţământ superior.

(3) La concursul pentru un post didactic sau de cercetare pot participa cetăţeni români sau străini, fără nicio discriminare după niciun criteriu, în condiţiile legii.

(4) Durata unei perioade determinate este de maximum trei ani.

(5) Contractul de angajare pe perioadă determinată încheiat între universitate şi membri ai personalului didactic sau de cercetare poate fi prelungit, în funcţie de rezultatele profesionale personale, evaluate pe baza criteriilor adoptate de senatul universităţii, precum şi în funcţie de nevoile de angajare şi de resursele financiare ale instituţiei, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art.47 (1) Personalul tehnic-administrativ din instituţia de învăţământ superior este asimilat personalului din administraţia publică şi funcţionează conform legislaţiei în vigoare.

Art.48 (1) Metodologia cadru de concurs pentru ocuparea posturilor vacante va fi stabilită prin hotărâre de guvern, iniţiată de  Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării la propunerea .Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.

(2) Metodologia va stabili, pentru fiecare titlu sau funcţie didactică, cerinţele minimale pentru prezentarea la concurs, modul de desfăşurare, de soluţionare a contestaţiilor, conflictele de interese şi incompatibilităţile, în vederea asigurării calităţii, a respectării eticii universitare şi a legislaţiei în vigoare.

(3) Se interzice ocuparea posturilor didactice şi de cercetare de către persoane dovedite că au plagiat. Se anulează automat concursul pentru un post didactic ocupat, indiferent când, de către o persoană dovedită că a plagiat.

(4) După promulgarea acestei legi, se interzice ocuparea posturilor în aceeaşi catedră de către rudele până la gradul II, inclusiv.

(5) Încălcarea prevederilor de la alineatele (2) - (4) duce la invalidarea automată a concursului şi penalizarea celor vinovaţi pe baza metodologiei menţionate la art. 48, alin. 1.

Art.49 (1) În baza metodologiei cadru şi a legislaţiei în vigoare, universităţile îşi stabilesc metodologia proprie de conferire a titlurilor şi de ocupare a posturilor didactice şi de cercetare care este aprobată de către senat.

(2) Rezultatele concursurilor sunt aprobate de senat, iar încadrarea pe post se face începând cu prima zi a viitorului semestru.

Art.50 (1) Decanii facultăţilor şi rectorul răspund în faţa senatului pentru buna desfăşurare a concursurilor de ocupare a posturilor în condiţiile respectării normelor de calitate, de etică universitară şi a legislaţiei în vigoare.

(2) În condiţiile constatării unor nereguli, senatul poate aplica o serie de sancţiuni specificate în metodologia proprie, mergând până la demiterea decanilor sau a rectorului.

Art.51 (1) Universităţile răspund public de modul de ocupare a posturilor didactice şi de cercetare.

(2) În cazul  constatării unor nereguli grave în ocuparea posturilor didactice şi de cercetare, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării  aplică sancţiunile prevăzute la art. 12 (2), în baza unui audit realizat de CNATDCU.

(3) Concursurile pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare din universităţi nu pot fi contestate în instanţă.

Evaluarea calităţii cadrelor didactice

Art.52 (1) Datele şi informaţiile privind situaţia profesională a personalului didactic şi de cercetare şi a celui tehnic-administrativ se consemnează într-o fişă personală de serviciu. Accesul la fişa personală de serviciu este permis numai persoanei în cauză, titularului serviciului de resurse umane şi conducătorului instituţiei de învăţământ superior.

            (2) Fişele de post individualizate se încadrează la nivel de catedră şi de departament în ştatul de funcţii al catedrei, respectiv al departamentului. Statul de funcţii constituie documentul legal în baza căruia se face salarizarea lunară a fiecărui membru al personalului didactic şi de cercetare.

Art.53 (1) Rezultatele şi performanţele activităţilor didactice şi de cercetare ale personalului didactic şi de cercetare dintr-o universitate sunt evaluate periodic, la intervale de maximum trei ani. Această evaluare se face în conformitate cu o metodologie aprobată şi aplicată de senatul universităţii.

(2) Evaluarea de către studenţi a prestaţiei cadrelor didactice este obligatorie.

Drepturi ale personalului didactic

Art.54 (1) Personalul din învăţământul superior are drepturi şi îndatoriri care decurg din carta universitară, din codul de etică universitară, din contractul individual de muncă, precum şi din legislaţia în vigoare.

(2) Protecţia drepturilor salariaţilor precum şi a drepturilor de proprietate intelectuală asupra creaţiei ştiinţifice, culturale sau artistice este garantată şi se asigură în conformitate cu prevederile cartei universitare şi cu legislaţia specifică în vigoare.

(3) Membrilor comunităţii universitare le este garantată libertatea academică. În baza acesteia ei pot exprima liber opinii academice în spaţiul universitar şi au libertatea de predare, cercetare şi creaţie, în conformitate cu criteriile de calitate academică.

(4) Personalul didactic şi de cercetare are dreptul de a publica studii, articole, volume sau opere de artă, fără restricţii ale libertăţii academice.

(5) Inovaţiile, invenţiile sau patentele care au fost realizate în laboratoarele universităţii şi cu materiale ce aparţin instituţiei de învăţământ superior sunt considerate ca proprietate a autorului sau autorilor şi a instituţiei de învăţământ superior. Drepturile de proprietate sunt partajate conform prevederilor Cartei universitare şi legislaţiei în vigoare.

Art.55 Cadrele didactice şi studenţii sunt protejaţi în spaţiul universitar de autorităţile responsabile cu ordinea publică. Protecţia se asigură împotriva persoanei sau grupului de persoane care aduc atingere demnităţii umane şi profesionale a cadrelor didactice sau care împiedică exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor sale. Protecţia este solicitată de persoana autorizată prin Carta universitară.

Distincţii şi premii

Art.56 (1) Personalul didactic titular cu rezultate excelente în activitatea didactică, educativă şi ştiinţifică poate primi decoraţii, ordine, medalii, titluri, precum şi premii, potrivit legii. Acestea sunt conferite în baza unui statut aprobat prin hotărâre a Guvernului în termen de 9 luni de la promulgarea acestei legi.

(2) Personalului didactic şi de cercetare are îndatoriri şi răspunderi de natură profesională, materială şi morală, care garantează realizarea unui proces instructiv-educativ de calitate şi a unor activităţi de cercetare performante.

Art.57 (1) Sancţiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic şi de cercetare sunt următoarele:

a) observaţie scrisă;

b) avertisment scris;

c) diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi de control;

d) suspendarea, pe o perioadă determinată de timp, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare, de control, ca membru în comisii de doctorat, master sau de licenţă;

e) destituirea din funcţia de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ;

f) desfacerea contractului de muncă la încheierea perioadei pentru care s-a făcut angajarea;

g) desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

Art.58 (1) În instituţiile de învăţământ superior, propunerea de sancţionare se face de către şeful de catedră, de departament sau de unitatea de cercetare, proiectare, microproducţie, de către decan sau rector, sau de cel puţin 2/3 din numărul total al membrilor catedrei, departamentului, consiliului profesoral sau senatului, după caz. Aceştia se autosesizează în cazul unei abateri constatate direct sau în urma unei sesizări primite.

(2) Decanul, rectorul sau senatul universitar, după caz, pun în aplicare sancţiunile disciplinare.

Art.59 (1) Sancţiunea disciplinară se aplică numai după efectuarea cercetării faptei sesizate, audierea celui în cauză şi verificarea susţinerilor făcute de acesta în apărare.

(2) Pentru investigarea abaterilor săvârşite de personalul didactic, personalul din cercetare sau personalul administrativ, se constituie comisii de analiză formate din 3-5 membri, cadre didactice care au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea şi un reprezentant al organizaţiei sindicale din care face parte persoana analizată.

(3) Comisiile de analiză sunt numite, după caz, de:

a)   rector, cu aprobarea senatului universităţii;

b) Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, pentru personalul de conducere al instituţiilor de învăţământ superior şi pentru rezolvarea contestaţiilor privind deciziile senatelor universitare.

(4) Pe lângă Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării funcţionează Consiliul de Etică Universitară, pe baza unui regulament aprobat prin ordin al ministrului, care adoptă sancţiuni legate de încălcarea gravă a eticii profesionale şi a normelor universitare.

Art.60 Răspunderea materială a personalului didactic, de cercetare şi didactic auxiliar se stabileşte potrivit legislaţiei muncii. Decizia de imputare, precum şi celelalte acte pentru recuperarea pagubelor şi a prejudiciilor se fac de către conducerea instituţiei de învăţământ superior, cu excepţia cazurilor când, prin lege, se dispune altfel.

Un profesor mai poate face carieră în România?

"Întrebarea trebuie privită din mai multe perspective. Din capul locului este necesar să detaşăm situaţia tînărului aflat la începutul carierei de profesor, pentru care nu există nici un fel de condiţii care să-l stimuleze spre un minim de emulaţie în desăvîrşirea acestei nobile misiuni. Chiar şi pentru cei înzestraţi de la natură cu harul indispensabil acestei profesii, cu acea capacitate rară de a dărui celor din jur, în defavoarea problemelor existenţei lor, situaţia actuală din România înăbuşă orice dorinţă. Altfel spus, nu numai că nu poate fi vorba de a face carieră un profesor, care înseamnă însumarea tuturor condiţiilor de mai sus, dar a fi profesor nici măcar nu mai reprezintă o meserie care să permită o formă de existenţă (vezi supravieţuire). Despre ce dedicare şi satisfacţie a muncii împlinite ar mai putea fi vorba în aceste condiţii?

De ce oare se întîmplă aşa? pentru că cei care ne-au condus în comunism şi care ne conduc în prezent excelează tocmai printr-o şcolire aproximativă. De ce numai în România acest fenomen se perpetuează mi-ar fi uşor să vă răspund, dar prefer să vă las fiecăruia din dvs. această plăcere.

Mai tragică mi se pare situaţia profesorilor deja formaţi, cei care au dăruit cu generozitate şi dragoste din ceea ce au acumulat de-a lungul anilor. Aceştia se simt sufocaţi şi eu cred că moartea prin sufocare are o componentă cinică, despre care îmi este greu să-mi imaginez cum este tolerată de acest popor.

Meserie vs bani este o dilemă adusă mereu în discuţie cînd vine vorba de statutul unui profesor. Cum vedeţi statutul unui profesor în România, pregătirea şi viitorul unei elite profesorale?

Situaţia subfinanţării învăţămîntului din România este o realitate cruntă. Este fără precedent la noi, fără termen de comparaţie în ţările cu grad mediu de civilizaţie. A nu plăti aşa cum se cuvine profesorii ţării a ajuns o stare atît de ridicolă, încît este aproape o utopie să credem că cineva ar mai avea vreo motivaţie în alegerea acestei profesii. Mai grav mi se pare că această lipsă de consideraţie pentru profesorii din România a fost deliberat determinată spre a induce o mentalitate păgubosă, care să se materializeze eventual printr-o totală lipsă de respect pentru această categorie socio-profesională. Într-o societate ca a noastră, în care sistemul de valori este total inversat, omul de cultură e ignorat cu desăvîrşire. În schimb, sînt promovate ca autentice valori cei care obţin prin orice mijloace profituri strict materiale. În aceste condiţii, nu mi se pare deloc surprinzător că cea mai la îndemînă modalitate de denigrare a profesorilor a fost pentru politicieni aceea de a-i lipsi de minimele condiţii de existenţă. Cum ar putea să se bucure aceştia de respect într-o lume disperată pentru supravieţuire, care nu mai are nici un motiv să se gîndească la instruirea superioară a reprezentanţilor săi, cu atît mai mult cu cît constată la tot pasul inutilitatea unui astfel de efort? Satisfacţiile materiale în această ţară, în prea multe cazuri, sînt obţinute de aceia pentru care gramatica limbii române nu există, iar dispreţul pentru actul de cultură este o formă de existenţă. În faţa „succesului“ acestora, favorizaţi şi promovaţi de societate, tinerii nu prea mai văd oportun în a fi preocupaţi de a se instrui la un nivel superior. Este cît se poate de evidentă dorinţa de a distruge valorile autentice pentru că ele reprezintă puncte de reper care deranjează într-o lume care promovează cu obstinenţă ignoranţa."

                                                                                                     interviu cu Marin CÂRCIUMARU

Educatia in Romania dupa 1989

       Istoria învățământului românesc poate fi structurată în paralel cu liniile de formare a statului român. Perioada de înainte de 1800 a fost marcată de oportunitățile limitate din educație. Crearea statului Român modern la începutul secolului al 19-lea duce la o creștere a interesului în domeniul educației, precum și o construcție treptată a unui sistem de învățământ. În perioada de după primul război mondial caracteristicile educației sau schimbat prin integrarea deferitelor sisteme, datorită creșterii teritoriale și a numărului de cetățeni. La finele celui de-al doilea război mondial sistemul educațional liberal a fost schimbat cu un sistem tipic sovietic.
         Educația după 1990
    Înca de la Revoluția română din 1989, sistemul de învățământ românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât și criticat.În conformitate cu legea educației (adoptată în 1995), sistemul educativ românesc este reglementat de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (MECI).[2]     Fiecare nivel are propria sa formă de organizare și este subiectul legislației în vigoare. Grădinița este opțională între 3 și 6 ani. Școlarizarea începe la vârsta de 7 ani (câteodată la 6 ani) și este obligatorie până în clasa a 10-a (de obicei, care corespunde cu vârsta de 16 sau 17).
      Învățământul primar și secundar este împărțit în 12 sau 13 clase. Învățământul superior este aliniat la spațiul european al învățământului superior. Sistemul oferă următoarele diplome: de absolvire (absolvirea școlii generale, fără examen), Bacalaureat (absolvirea liceului, după examenul de Bacalaureat), licență (Cadru de absolvirea a Universității, după un examen și / sau a tezei), Masterat (diplomă de master, după o teză și, eventual, un examen), Doctorat (doctor, după o teză).

     Primii patru ani sunt predați de către un singur profesor (învățător), pentru majoritatea elevilor. Alte cadre didactice sunt folosite numai pentru câteva discipline de specialitate (de limbi Străine, informatică, etc.). Cursurile sunt reconfigurate la sfârșitul clasei a parta, pe baza performanțelor academice. Selecția pentru clase se face pe baza testelor locale. Începând cu clasa a 5-a, elevii au un alt profesor pentru fiecare materie.      În plus, fiecare clasă are un profesor desemnat pentru a fi îndrumătorul clasei (diriginte). Studiile liceale sunt de patru ani, doi obligatorii (a 9-a și a 10-a ), doi neobligatorii (a 11-a și a 12-a). Nu există examene între a 10-a și a 11-a ani. Sistemul național de învățământ superior este structurat pe 3 niveluri de studii universitare: studii universitare de licență, de masterat și doctorat.

       În 2004, aproximativ 4.4 milioane din populație era înscrisă la școală. Dintre aceștea, 650.000, în grădiniță, 3.11 milioane (14% din populație), în învățământul primar și secundar și 650.000 (3% din populație) la nivel terțiar (universități).[6][7] În același an, rata de alfabetizare a adulților români era de 97,3% (al 45-lea la nivel mondial), în timp ce raportul combinat brut de înscriere în sistemul educațional primar, secundar și terțiar a fost de 75% (al 52-a din întreaga lume).

         Asociația Ad Astra a cercetătorilor români a publicat ediția din 2007 a topului universităților din România. Acest top, aflat la a 3-a ediție, cuprinde un clasament general, respectiv un clasament pe domenii științifice, care reflectă pregătirea și performanța științifică a cadrelor didactice ale universităților. Clasamentele sunt realizate pe baza articolelor științifice publicate de personalul universităților în reviste științifice recunoscute pe plan internațional. În clasamentul general, pe primele locuri se situează Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași (locul 1), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj (locul 2) și Universitatea din București (locul 3). Comparativ cu țările UE, competitivitatea forței de muncă din România din punct de vedere al educației și competențelor (abilităților) este încă redusă. În cadrul PISA, aproximativ 70% din elevii de 15 ani din România au avut performanțe situate sub nivelul cerut pentru un loc de muncă modern, față de 37% din elevii de 15 ani din Uniunea Europeană. Nivelul indicatorilor privind educația în România este scăzut comparativ cu al celor din UE.