sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Un profesor mai poate face carieră în România?

"Întrebarea trebuie privită din mai multe perspective. Din capul locului este necesar să detaşăm situaţia tînărului aflat la începutul carierei de profesor, pentru care nu există nici un fel de condiţii care să-l stimuleze spre un minim de emulaţie în desăvîrşirea acestei nobile misiuni. Chiar şi pentru cei înzestraţi de la natură cu harul indispensabil acestei profesii, cu acea capacitate rară de a dărui celor din jur, în defavoarea problemelor existenţei lor, situaţia actuală din România înăbuşă orice dorinţă. Altfel spus, nu numai că nu poate fi vorba de a face carieră un profesor, care înseamnă însumarea tuturor condiţiilor de mai sus, dar a fi profesor nici măcar nu mai reprezintă o meserie care să permită o formă de existenţă (vezi supravieţuire). Despre ce dedicare şi satisfacţie a muncii împlinite ar mai putea fi vorba în aceste condiţii?

De ce oare se întîmplă aşa? pentru că cei care ne-au condus în comunism şi care ne conduc în prezent excelează tocmai printr-o şcolire aproximativă. De ce numai în România acest fenomen se perpetuează mi-ar fi uşor să vă răspund, dar prefer să vă las fiecăruia din dvs. această plăcere.

Mai tragică mi se pare situaţia profesorilor deja formaţi, cei care au dăruit cu generozitate şi dragoste din ceea ce au acumulat de-a lungul anilor. Aceştia se simt sufocaţi şi eu cred că moartea prin sufocare are o componentă cinică, despre care îmi este greu să-mi imaginez cum este tolerată de acest popor.

Meserie vs bani este o dilemă adusă mereu în discuţie cînd vine vorba de statutul unui profesor. Cum vedeţi statutul unui profesor în România, pregătirea şi viitorul unei elite profesorale?

Situaţia subfinanţării învăţămîntului din România este o realitate cruntă. Este fără precedent la noi, fără termen de comparaţie în ţările cu grad mediu de civilizaţie. A nu plăti aşa cum se cuvine profesorii ţării a ajuns o stare atît de ridicolă, încît este aproape o utopie să credem că cineva ar mai avea vreo motivaţie în alegerea acestei profesii. Mai grav mi se pare că această lipsă de consideraţie pentru profesorii din România a fost deliberat determinată spre a induce o mentalitate păgubosă, care să se materializeze eventual printr-o totală lipsă de respect pentru această categorie socio-profesională. Într-o societate ca a noastră, în care sistemul de valori este total inversat, omul de cultură e ignorat cu desăvîrşire. În schimb, sînt promovate ca autentice valori cei care obţin prin orice mijloace profituri strict materiale. În aceste condiţii, nu mi se pare deloc surprinzător că cea mai la îndemînă modalitate de denigrare a profesorilor a fost pentru politicieni aceea de a-i lipsi de minimele condiţii de existenţă. Cum ar putea să se bucure aceştia de respect într-o lume disperată pentru supravieţuire, care nu mai are nici un motiv să se gîndească la instruirea superioară a reprezentanţilor săi, cu atît mai mult cu cît constată la tot pasul inutilitatea unui astfel de efort? Satisfacţiile materiale în această ţară, în prea multe cazuri, sînt obţinute de aceia pentru care gramatica limbii române nu există, iar dispreţul pentru actul de cultură este o formă de existenţă. În faţa „succesului“ acestora, favorizaţi şi promovaţi de societate, tinerii nu prea mai văd oportun în a fi preocupaţi de a se instrui la un nivel superior. Este cît se poate de evidentă dorinţa de a distruge valorile autentice pentru că ele reprezintă puncte de reper care deranjează într-o lume care promovează cu obstinenţă ignoranţa."

                                                                                                     interviu cu Marin CÂRCIUMARU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu